The red shoes

Ce să îmi placă mai întâi la acești pantofi?

Forma? Culoarea? Decuparea? Tocul?

Ei bine, sunt ahtiată după culoarea asta roșie bogată, delicioasă, impunătoare. Cum de nu putin timp am tendința să mă orientez către design atemporal, decizia privind această pereche am luat-o pe loc. Eram la metrou si scrollam în căsuța de mail, când primesc un newsletter de la Stradivarius. "Alege rosu". "Ia să vedem", îmi spun. O fustă roșie, o geacă din piele roșie, câteva rochii, o geantă...nimic. Aaa, uite niște pantofi!! Rosii, din lac, mister, declarație. Visul oricărei fete. Nu am pornit instantaneu către primul magazin Stradivarius aflat în cale, recunosc. Dar câteva săptămâni mai târziu am nimerit în cele din urmă în magazinul cu pricina, unde singurul 38 stătea stingher în raft parcă anume pentru mine. Văzut, probat, necrezut imaginea din oglindă, cumpărat, așteptat o vreme mai prietenoasă pentru "inaugurare".

Săptămâna aceasta i-am scos în sfârșit din dulap, unde căpătaseră loc de onoare, ca să ii am în vedere în fiecare dimineață. Efect "ia ochii" garantat. A se purta în completarea unor ținute cât mai simple, compuse din piese de bază, în culori neutre: jeansi simpli, tricou alb din bumbac, cămașa uni necambrată, fuste și rochii petrecute.

Love,

Daiana