A new chapter

Mi-am făcut o promisiune mie însămi pentru aceasta viață, care încetul cu încetul capătă alura unui principiu: întotdeauna să fac lucrurile mai bine, mai așezat, mai atent decât data trecută. Nu am relansat eu blogul în ianuarie 2017 (asa cum estimasem cu entuziasmul care însoțește de fiecare dată un nou proiect), dar îmi mai dau o șansă, repetându-mi iar și iar aceeași idee despre prețul așteptării pe care îl plătim de bunăvoie, pentru a avea parte de un lucru cât mai bine realizat. Sunt conștientă ca după entuziasmul noutății vor urma inevitabil picăturile de sudoare ale evoluției.

Dar pentru acest proiect am avut din start câteva idei de bază: să fac lucrurile diferit, să îmi găsesc adevărata "voce", să vorbesc despre alegeri asumate și nu despre modă și stil de viată la voia întâmplării. Sunt fericită că mi-am găsit calea. Am ales ceea ce vreau să fiu și am început să fiu.

Să nu vă imaginați că m-au părăsit îndoielile, însă. Nu știu cu certitudine nici acum dacă ar trebui sa îmi livrez mesajul bilingv sau exclusiv în limba romană. Înclinația mea către estetic și către grațios există, dar nu este cu adevărat șlefuită. Aș putea să fac o listă cu alte câteva zeci de îndoieli, dar nu cumva tocmai pentru anihilarea lor una câte una pornesc acum pe acest drum?

Răspunsul este Da. Tot acest proces de reinventare iată ca a durat, dar rezultatul îmi place atât de mult, încât fiecare minut investit îl consider un câștig palpabil. Cu fiecare minut petrecut în configurarea acestui proiect am devenit mai bogată, mai OM, mai FEMEIE.

Gabrielle ou L'Insoumission - Inside CHANEL / Youtube official CHANEL account

Gabrielle ou L'Insoumission - Inside CHANEL / Youtube official CHANEL account